Pentru a integra abordarea interdisciplinară, școlile trebuie să îndeplinească două criterii principale: conceperea cu atenție a curriculumului și utilizarea atât a experiențelor disciplinare, cât și a celor interdisciplinare. Predarea este atât o “binecuvântare, cât și o povară a creșterii” (John, p. 3, 2015). Odată cu aceasta, este important să se selecteze ce ar trebui predat și ce ar trebui eliminat, deoarece schimbările și inovațiile curriculare se fac în mod constant în numeroasele domenii disciplinare predate.
Una dintre principalele probleme asociate cu metoda tipică de predare disciplinară se bazează pe rata de abandon, deoarece elevii nu găsesc cursurile atractive și interesante. Odată cu implementarea unui curriculum interdisciplinar, elevii care nu se simt atât de confortabil într-o singură disciplină (cum ar fi matematica sau literatura), pot învăța mai ușor, deoarece toate sunt încorporate unele în altele.
Cu toate acestea, conform lui Jacobs și Borland (1986), elevii nu pot beneficia de o metodă de studiu/învățare interdisciplinară până când nu dobândesc un cadru solid în numeroasele discipline prezente în metodele interdisciplinare. Acest sprijin pentru interdisciplinaritate cere, de asemenea, ca profesorii să devină proiectanți activi de programe școlare, precum și o modalitate de a crea soluții inovatoare la probleme. Este, de asemenea, necesar să vedem acest curriculum ca pe o activitate completă, și nu doar ca pe o sarcină temporară. Implicarea, la maximum, a elevilor le poate oferi acestora și răspunsuri la întrebări precum “Ce este cunoașterea?”, “Ce cunoaștem?” etc. Așa cum spunea autorul (Jacobs, p.10, 1989): “Relevanța începe cu fundamentarea alegerilor educaționale care afectează viața școlară a elevului”.